Despre “clovni” sau oameni fără personalitate

Charles Schwab spunea că  «personalitatea este pentru om ceea ce este parfumul pentru o floare. » Şi are dreptate. Aşa cum o floare este unică prin perioada din an când trebuie sădită, momentul înfloririi, perioada în care işi păstrează floarea, culoare şi miros şi omul se distinge de ceilalţi semeni prin temperament, prin principii, felul de a gândi, de a acţiona, interese, culoarea părului, a ochilor, momentul în care s-a născut, şi mai ales prin personalitate.

Unicitatea fiecăruia dintre noi survine din drumul parcurs de fiecare, în viaţa sa şi asta pentru că fiecare viaţă îşi urmează un destin unic. Indiferent de orice metafizică a destinului, existenţa fiecăruia dintre noi e o certitudine ceea ce arată particularitatea fiecarui individ în parte, acesta urmând o anumită “cale” fără “doar si poate”.

Astfel în marea varietate umană  ne e dat să întalnim oameni slabi şi oameni puternici, genii şi idioţi, oameni harnici şi oameni leneşi, înalti şi scunzi, vioi şi apatici, sensibili şi insensibili. Şi cu toate acestea, nu vom putea spune niciodată că doi oameni puternici sunt la fel pentru că în mod sigur unul este puternic în ceva, altul in altceva, unul în alergare, altul în ridicat greutăţi; nu sunt doua genii la fel: unul e preocupat de fizică, altul de matematică; exemplele ar putea continua foarte mult prin diferenţieri tot mai subtile între grupuri şi tipuri de oameni.

Nu, nu mă apuc de studiat psihologia personalităţii deşi mi-aş dori asta din tot sufletul, nici nu ajut pe nimeni să-şi facă lucrarea de licenţă pe domeniul ăsta. Pur şi simplu constat uneori uimită, alteori de-a dreptul  fără pic de stupefacţie faptul că în prezent tot mai puţini oameni dau dovadă de o personalitate puternică, veritabilă. Stiu că fiecare are felul său de a fi şi că nu se poate desprinde de el, drept urmare nu pot spune că nu are personalitate. În schimb nimeni nu mă poate împiedica să il sau să îi numesc oameni slabi.

Poate o să par superficială prin ceea ce urmează să spun, dar îmi asum riscul şi accept că sunt lipsită de profunzimi. Niciodată nu am avut tendinţa de a judeca oamenii după felul lor de a fi şi totuşi nu am putut niciodată să îi apreciez sau să îi înţeleg pe cei slabi, pe cei care deşi au fost înzestraţi de la natură cu un temperament, un caracter anume, cu ceva abilităţi s-au împotmolit pe drum devenind treptat persoane fără substanţă, faţă de care până şi preşul de la uşă are mai multă personalitate. Şi mai tare i-am dispreţuit pe cei care conştienţi fiind de a lor slăbiciuni, se pretează la jocuri stupide prin care îşi asumă roluri menite să suplinească lipsa de caracter. Mă enervează la culme mototolii cu pretenţii de genii sau mari cuceritori, care jonglează cu termeni şi cuvinte al căror sens nu-l ştiu pe deplin dar ştiu că sună bine, care se complică să emită fraze alambicate şi care îţi mănâncă ceva minute din viaţă pentru a le rosti şi totul pentru a spune un lucru care în trei cuvinte poate fi exprimat perfect şi mult mai frumos.

I-aş strînge de gât pe fraierii care consideră că venind cu aere de filosof contemporan îţi lasă impresia că sunt posesorii unei inteligenţe briliante, că sunt oameni de spirit cum rar îţi mai e dat să întâlneşti astăzi. Şi când îi iei la bani mărunţi îţi dai seama că nu e nimic de capul lor şi că toate dictonurile, toate principiile pe care le emit ori de câte ori au ocazia nu sunt decât vorbe-n vânt, replici învăţate pe de rost şi exersate în faţa oglinzii ca să poată fi rostite în timp ce chipul le afişează mimica cea mai potrivită.

În aceeaşi oală tind să-i bag şi pe cei care nu fac două parale luaţi separat, dar când sunt alături de amici tind să se creadă buricul pământului şi să se dea în stambă, crezând că vezi doamne, le induc şi altora senzaţia că sunt oameni de nota 10+, puternici, cu un înalt caracter. Da, mă refer la cuplurile de tipul Stan şi Bran, Tom şi Jerry,  Heckle Şi Jeckle sau Chip şi Dale, care împreună sunt extraordinari, geniali, de senzaţie, dar cînd îi iei pe fiecare în parte te cam dezumfli şi constaţi că nu sunt nici foarte deştepţi, nici foarte simpatici, nici foarte amuzanţi. Cu siguranţă aţi dat şi voi peste dânşii. Când sunt alături de partener vorbesc într-una, glumele curg gârlă, te fac să te simţi ca la un real comedy show şi ajungi să te întrebi cum de ţi-a fost dat tocmai ţie să întâlneşti astfel de oameni, amuzanţi, simpatici şi spirituali. E recomandabil să mai aştepţi puţin înainte de a te hazarda cu aprecierile, căci odată ce unul dintre cei doi pleacă, se risipeşte în aer orice urmă de inteligenţă, orice impresie că ai avut de-a face cu oameni simpatici şi amuzanţi căci te regăseşti în faţa unuia care rămas singur habar n-are ce să spună, se axează pe a repeta aceleaşi glume sau replici tâmpite pe care ţi le-a mai spus de unşpe ori înainte. Mai poţi spune atunci că ai lângă tine un om cu o personalitate puternică, ce ştie să se facă plăcut, să anime atmosfera, să arate că e ceva de capul lui? Eu zic că nu. Şi parcă aş fi tentată să cred că până şi căpiţa de fân din curtea bunicii prezintă mai mult interes.

Şi acum să vă lămuresc de ce am tot bătut la hadarg cu treaba asta cu personalitatea.  Din punctul meu de vedere de personalitatea ta ţine tot ceea ce înseamnă mulţumirea şi împlinirea ta ca om:  satisfactia ta sexuala şi satisfactia in relatiile in care esti, felul in care atragi sau respingi o persoană de sex opus, câţi bani faci şi ce stil de viaţă ai, felul in care tratezi problemele care apar în viaţa ta, optimismul sau pesimismul de care dai dovadă, calitatea relatiilor pe care le ai, felul in care faci partenerul să îşi dorească să facă  (sau nu) sex cu tine, realizările profesionale şi personale, prietenii pe care îi ai. Ori dacă tu nu dai dovadă de puţin caracter, de o personalitate puternică, atunci cum mama zmeilor să te aştepţi ca mereu să te bazezi pe disimulare ca să ieşi bine, sau cum să te aştepţi să obţii ceea ce îţi doreşti? Good things come to those who are strong. Lucrurile bune se întâmplă celor dau dovadă de zvâc, de tărie de caracter, care se arată puternici şi mulţumiţi de sine, şi nu clovnilor care trăiesc cu impresia că  învăţând şi repetând mereu aceeaşi placă reuşesc să acopere golul din tărtăcuţă şi lipsa de substanţă.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s